Ruptura de menisc a devenit, în zilele noastre, una dintre cele mai comune afecțiuni din sfera ortopediei și, din păcate, poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă. În termeni medicali, meniscul este o parte din cartilajul genunchiului cu rol de stabilizare și de protejare a oaselor împotriva frecării.

În viața de zi cu zi, ruptura de menisc poate apărea ca urmare a unei activități care presupune mișcarea sau rotirea forțată și bruscă a genunchiului. Atunci când vorbim de factorii de risc, cei mai comuni sunt următorii: vârsta – la persoanele de peste 60 de ani, incidența este mai mare, osteoartrita, obezitatea, sexul – bărbații sunt mai afectați decât femeile, urcatul scărilor sau lucratul în genunchi sau poziție ghemuit.

La nivel de simptome, cele mai frecvente sunt durerea, umflarea genunchiului, rigiditatea, blocarea articulației, acumularea de lichid în zonă precum și dificultăți în flexarea și îndreptarea piciorului.

La nivelul tipologiei, rupturile de menisc se împart în:

• radiare – care sunt cele mai frecvente
• incomplete – sunt, de cele mai multe ori, observate în urma unui RMN și, în general, nu necesită intervenția chirurgului
• orizontale – sunt, de obicei, rezolvate pe cale chirurgicală, însă succesul intervenției depinde de locația rupturii. Dacă se află într-o zonă vascularizată, în extremitățile mensicului, sunt șanse mari de vindecare. În cazul în care leziunea este poziționată central, recuperarea este mai greu de realizat.
• complexe – o combinație între cele radiare și orizontale. În timpul intervenției chirurgicale, sunt îndepărtate anumite porțiuni și se încearcă o corectare a rupturii
• “mâner de găleată” – este denumirea dată unor fracturi orizontale de mari dimensiuni, care atrag după sine înțepenirea articulației. Este obligatorie intervenția medicală de urgență pentru a redobândi mobilitatea genunchiului.

Dacă nu este tratată la timp, ruptura de menisc poate provoca complicații medicale la nivelul articulației genunchiului, cea mai gravă fiind, bineînțeles, gonartroza, urmată de osteoartrită, atrofia mușchiului cvadriceps și dureri continue la nivel local.