0737.507.907

Gonartroza

Gonartroza

În termeni medicali, gonartroza reprezintă degradarea lentă, progresivă a cartilajului articular de la nivelul genunchiului. Boala afectează mai frecvent femeile și este frecvent întâlnintă bilateral, ceea ce înseamnă că afectează ambii genunchi.

În numeroase cazuri, acestă degradare este ireversibilă, dar, în anumite condiții, prin intervenția medicului ortoped, aceasta poate fi încetinită și, uneori, chiar stopată.

Principalele simptome sunt durerea articulației în timpul mersului, deformarea acesteia și pierderea mobilității genunchiului.

În cazuri avansate, pacientul observă modificarea formei genunchilor care, ințial, au fost drepți și, ulterior, au devenit curbați. În prima etapă, durerea este temporară, în perioadele de repaus atenuându-se, însă, ulterior, aceasta devine permanentă și greu de suportat.

Factorii declanșatori sunt multipli, însă în capul listei stă greutatea, persoanele supraponderale având un risc mult mai mare. Alt factor ține de existența unui menisc afectat, precum și îndepărtarea acestuia, totală sau parțială, precum și de existența unor ligamente rupte în cadrul articulației genunchiului.

În prezent, tratamentul gonartrozei depinde de stadiul bolii, vârsta pacientului, precum și de factorii favorizanți, dar și de experiența chirurgului ortoped și dotările de care dispune spitalul. În primă etapă, deteriorarea inițială a cartilajului este reversibilă, mai ales cu ajutorul tehnicilor din sfera medicinei regenerative de refacere a cartilajului articular.

Tratamentul conservator, bazat pe reducerea durerii și a progresiei bolii este, de asemenea, esențial. În formele avansate de gonartroză, singura soluție rămâne intervenția chirurgicală de protezare articulară, fie printr-una parțială (unicompartimentală) fie totală.

Puteți citi mai multe aici.

Programează o consultație

Programează-te pentru o consultaţie prin telefon sau email:

sau trimite un mesaj prin formularul de mai jos și așteaptă să fii contactat: