Nu a visat dintotdeauna să fie doctor, dar, pentru că i-au plăcut științele exacte și pentru că jumătate dintre colegii lui de clasă din liceu dădeau la Medicină, Vlad Predescu a ales acest drum. La aproape 30 de ani de la terminarea facultății, e unul dintre cei mai buni medici ortopezi din țară și Chirurg de Excelență în Ortopedie. În tot acest timp, a asistat la multe progrese în sistemul medical românesc.