Vlad Predescu este unul dintre cei mai reputați chirurgi ortopezi din România, cu o vastă experiență în domeniul protezării articulare și al traumatologiei sportive. În prezent, acesta este singurul medic ortoped din țara noastră care a primit acreditarea de Chirurg de Excelență, fiind recompensat cu această distincție de către Surgical Review Corporation din Statele Unite ale Americii.

Într-o eră a tehnologizării, ortopedia nu putea fi ocolită, astfel că acest domeniu medical a cunoscut, în ultimii ani, o serie de inovații care au dus intervențiile chirurgicale la un alt nivel, cu multiple beneficii pentru pacienți.

Ne aflăm în momentul în care chirurgia a atins nivelul în care își perfecționează tehnica cu ajutorul computerului. Atunci când facem referire la ortopedie, în ce situații tehnologia de ultima oră sprijină medicul în exercitarea profesiei?

Rolul tehnologiei actuale este foarte important în ortopedie. Trebuie, însă, menționat un lucru foarte important de la început: tehnologia sau computerul nu pot înlocui chirurgul, cel puțin nu în viitorul apropiat. Ele sunt o unealtă în mâna medicului, prin care acesta beneficiază de o mai mare acuratețe, obține informații suplimentare despre construcția unei articulații, înainte de a o opera efectiv, lucru care devine foarte util din perspectiva rezultatelor ulterioare și a capacității de recuperare. Abaterile devin foarte mici, aproape de zero, precizia este maximă, ceea ce înseamnă că o proteză devine mult mai bine integrată în anatomia pacientului, iar acest lucru se traduce prin dureri mai reduse, recuperare mai rapidă și o durată de viață a protezei mult mai mare. Deci putem vorbi numai de avantaje, atât pentru pacient, cât și pentru medic, câtă vreme această tehnologie este folosită corect și experiența doctorului este una menită să pună în valoare aparatura de ultimă generație.

Vlad Predescu: ”Ortopedia s-a schimbat radical în ultimii zece ani prin faptul că precizia chirurgului a devenit esențială, majoritatea studiilor demonstrând că erorile mai mari de câțiva milimetri sau grade duc la rezultate nesatisfăcătoare”

Cum arată chirurgia ortopedică a viitorului?

Aș putea spune că din ce în ce mai tehnologizată, fie că vorbim de un planning digital foarte amănunțit la nivelul articulației și de introducerea ghidurilor create de computer pentru fiecare pacient în parte, fie că ne referim deja la roboți extrem de elaborați care pot asista medicul în timpul operației. Practic, în viitor, aceste operații vor fi asistate de computer în aproape toate etapele pregătitoare, cât și efectiv în timpul operației. Spun asistate pentru că decizia va rămâne, în continuare, în mâinile chirurgului. Ortopedia s-a schimbat radical în ultimii zece ani prin faptul că precizia chirurgului a devenit esențială, majoritatea studiilor demonstrând că erorile mai mari de câțiva milimetri sau grade duc la rezultate nesatisfăcătoare. Este ușor de înțeles că mintea noastră nu poate aprecia uneori această abatare și, prin urmare, pentru a compensa acest lucru, au fost deja introduși roboții ortopedici. În prezent, există câteva modele, dar cel mai avansat este capabil să realizeze secțiunile osoase după un plan chirurgical preoperator, care este construit în baza unui examen CT extrem de amănunțit al articulației genunchiului sau a șoldului. Robotul pe care am avut șansa să-l folosesc este un braț haptic care îmbunătățește performanța chirurgicală și care este controlat în totalitate de ortoped, astfel încât, în orice moment, echipa ortoped-robot ia împreună cele mai bune decizii și, numai dacă există unanimitate, gestul chirurgical este efectuat.

Acum aproape doi ani ați realizat, în premieră națională, primele osteotomii personalizate. Ce presupune mai exact această intervenție?

În esență, osteotomia personalizată este un tip de chirurgie preartrozică, prin care medicul își propune menținerea sănătății genunchiului până la o vârstă cât mai înaintată. Scopul acestei operații este ca pacienții să își poată menține un ritm de viață activ, ritm ce include practicarea, în siguranță, a unor activități sportive, menite să le mențină tonusul psihic și fizic dar, pe de altă parte, să întârzie progresia artrozei. Din punct de vedere medical, chirurgul intervine pentru salvarea sau întârzierea degradării cartilajului articular, deci a evoluției către artroză. Osteotomia personalizată este recomandată în cazul pacienților activi, cu o greutate în limite acceptabile, cu vârsta între 30 și 60 de ani, care suferă de un tip de deformități constituționale sau dobândite la nivelul genunchilor. Popular, le spunem “genunchi de fotbalist” sau “de călăreț”. Din punct de vedere tehnic, medicul ortoped trebuie să măsoare gradul de deformare a articulației genunchiului și, apoi, să decidă gradele necesare ca să corecteze axa piciorului, pentru a face din nou acești genunchi să fie drepți. Prin această corecție, cartilajul articular nu mai este suprasolicitat excentric și nu se mai uzează. Până în urmă cu doar câțiva ani, corecția se baza numai pe măsurătorile vizuale ale chirurgului și s-a demosnstrat că o eroare mai mare de 2-3 grade duce la rezultate nemulțumitoare. Pentru a crește gradul de precizie, măsurătorile se fac pe un model virtual 3D, generat de computer. După aceasta, informațiile chirurgicale specifice fiecărui pacient în parte sunt incluse în niște ghiduri de tăiere care sunt construite prin printare 3D. Cu ajutorul acestor ghiduri se efectuează transele osoase și, astfel, chirurgul ortoped crește precizia intervenției chirurgicale, furnizând un rezultat mai bun pacientului, cu complicații mai puține.

Vlad Predescu: ”Tehnica de operare este cea care influențează, de asemenea, în mare măsură, rezultatul și ea se bazează, din nou, pe precizie chirurgicală”

Proteza personalizată de genunchi este una dintre cele mai frecvente operații din sfera ortopedică și, în același timp, una dintre cele mai complicate. Care este rețeta succesului, astfel încât pacientul să își poată relua activitățile în cel mai scurt timp posibil?

Rețeta succesului este, într-adevăr, destul de complexă. Rezultatele bune depind de chirurg, de tipul de implant folosit și de motivarea pacientului în ceea ce privește recuperarea. Proteza de genunchi reprezintă, în continuare, o provocare pe plan mondial pentru că încă nu există un model care să imite la perfecțiune mecanica extrem de complexă a articulației genunchiului. Prin urmare, există diferite feluri de implanturi și trebuie ales unul în concordanță cu nevoile pacientului. Tehnica de operare este cea care influențează, de asemenea, în mare măsură, rezultatul și ea se bazează, din nou, pe precizie chirurgicală și pe înțelegerea anatomiei fiecărui pacient în parte. Pentru acest motiv, au apărut protezele personalizate și, în ultimul an, protezele robotic asistate. Personalizarea se bazează pe aceeași construcție a unor ghiduri, descrisă la osteotomii, care conțin informațiile de tăiere specifice fiecărui pacient în parte, informații care sunt furnizate de analiza modelului 3D al genunchiului care urmează a fi tratat. Proteza personalizată a îmbunătățit semnificativ rezultatele protezarii clasice, dar încă mai pot apărea erori. Noi am început acestă tehnică în urmă cu șase ani și, în prezent, avem o experiență considerabilă, care ne-a permis să oferim rezultate bune pacienților noștri. Totuși, dacă vorbim de abateri milimetrice, acestea mai pot apărea și ele sunt motivul pentru care, în ultimii ani, au apărut protezele robotic asistate, ele fiind, de departe, cele mai exacte intervenții chirurgicale. Deși poate părea mai ușor de efectuat o operație de protezare prin personalizare sau robotic asistată, volumul mare de informații suplimentare oferite de aceste tehnici “obligă” chirurgul la măsuri de autoeducare continue, prin cursuri și analize aprofundate, pentru a putea interpreta contextual noile date.

Protezarea articulară, mai exact cea de șold și cea de genunchi, a devenit din ce în ce mai frecventă, mai ales în rândul celor cu vârsta înaintată, dar și în cazul celor mai tineri. Cum au evoluat aceste operații de-a lungul timpului?

La început, tehnicile de protezare erau extrem de invazive și se efectuau cu pierderea unei cantități mari de sânge. Pacientul trecea printr-o perioadă extrem de lungă de recuperare, stătea în pat aproximativ șase saptămâni și mergea în cârje circa trei luni. Multe dintre operații se efectuau cu transfuzie de sânge și pregătirea preoperatorie necesita un efort întreg atât al pacinetului, cât și a familiei pentru a dona sânge. În prezent, tehnicile au devenit mult mai puțin invazive, iar pierderile de sânge au fost semnificativ diminuate. Prin implementarea tuturor evoluțiilor tehnologice, la noi în clinică rata de transfuzie a ajuns la 15% dintre pacienți și atunci când este necesară, este la un nivel minim. Recuperarea începe imediat după operație, pacientul este ridicat și merge cu sprijin pe membrul inferior operat, iar apoi, la doar câteva zile, este capabil să urce, cu sprijin, câteva trepte. Nu mai există repausul la pat îndelungat și mobilizarea este imediată. Dacă ne referim la protezele de șold, probabil că pacienții noștri au auzit că există o variantă cimentată și una necimentată. În cazul protezelor cimentate, legătura dintre implant și os se face cu ajutorul unui ciment biologic care se întărește imediat. Acestea se folosesc, de obicei, la pacienții cu vârsta de peste 75 ani sau la cei care prezintă osteoporoză avansată. Protezele necimentate se folosesc la restul pacienților și se bazează pe faptul că sunt introduse sub presiune și, ulterior, țesutul osos al pacientului crește și fixează secundar implantul. Aceste proteze au avantajul că sunt înlocuite mai ușor față de cele cimentate, atunci când se deteriorează. Ele se folosesc, de regulă, la persoanele mai tinere. În medie, speranța de viață a unui implant de șold de bună calitate este de 20 – 25 de ani, în cazul în care capul protetic este de ceramică. După această perioadă, acesta se uzează și este schimbat printr-o operație numită revizie. Mobilitatea articulației este aproape de cea naturală și este obținută prin folosirea unor implanturi ale căror capete protetice (partea mobilă) au diametre mari și sunt din ceramică. Atunci când chirurgul decide, în anumite condiții poate renunța la folosirea ceramicii și să utilizeze un cap metalic.

Vlad Predescu: ”Cele mai dese rupturi ale ligamentului încrucișat anterior au loc când genunchiul este în hiperextensie”

Atunci când vorbim de traumatologie sportivă, ruptura de ligament încrucișat anterior este des întâlnită, mai ales în cazul sporturilor de contact, așa cum sunt fotbalul, baschetul sau rugby. Cât de gravă este această afecțiune?

Ligamentul încrucișat anterior este unul dintre cele patru de acest fel care intră în structura articulației, având rolul de a asigura stabilitatea anterioară a genunchiului. Cele mai dese rupturi ale ligamentului încrucisat anterior, fie că sunt parțiale sau totale, au loc când genunchiul este în hiperextensie sau răsucit prea mult cu partea inferioară a piciorului fixă, precum și în cazul unei lovituri puternice. Rezultatul: sportivul resimte o durere intensă, mai ales dacă ruptura este gravă, de multe ori combinată cu o pocnitură. Apoi, urmează o tumefacție a zonei respective, cu umflarea articulației și, în mod invariabil, o pierdere a stabilității, mai evidentă în cazurile grave. În majoritatea cazurilor, aceste traumatisme se pot rezolva doar chirurgical, prin înlocuirea ligamentului încrucișat anterior, urmată de o perioadă de recuperare destul de lungă, pentru a permite acestuia să crească spre interiorul canalului osos. Chirurgia de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior, cunoscută sub numele de ligamentoplastie, constituie, la rândul ei, o provocare pentru comunitatea ortopedică. Acest lucru este cauzat de faptul că nu există consens asupra celei mai bune tehnici. Aici vorbim de o chirurgie individualizată, care se bazează pe nevoile pacientului, tipul de sport practicat, celelalte leziuni asociate, precum și pe experiența chirurgului. Acesta trebuie să fie capabil să aleagă cea mai bună tehnică pentru fiecare pacient în parte. Tehnicile noi de reconstrucție, așa numitele “all-inside’, în care se efectuează niște tunele osoase incomplete, se pare că au rezultate mai bune în ceea ce privește simptomatologia dureroasă postoperatorie imediată. Foarte mult a progresat și chirurgia meniscului. În zilele noastre, meniscul trebuie salvat pentru că altfel pacientul va face artroză, într-un orizont îndepărtat. Salvarea meniscului constă în sutura acestuia, dacă este posibil, sau înlocuirea integrală cu un menisc artificial.

Sursa: https://greatdoc.ro/people/1074/dr-vlad-predescu-ortopedia-s-a-schimbat-radical-in-ultimii-zece-ani-prin-faptul-ca-precizia-chirurgului-a-devenit-esentiala/