0737.507.907

Recuperarea după protezarea de șold

Recuperarea după protezarea de șold

Recuperarea șoldului protezat este exterm de variată și depinde de foarte mulți factori. În primul rând, depinde de chirurg și de tehnica chirurgicală folosită, precum și de tipul de proteză. Recuperarea depinde de pacient și gradul acestuia de motivare, dar și de durata suferinței articulare și de atrofia musculaturii șoldului, specifică pacienților la care șoldul nu a mai avut mobiliate o perioadă lungă de timp. Recuperarea depinde de abordul chirurgical folosit și de practicarea tehnicilor de chirurgie minim invazivă care protejează, în grade diferite, musculatura fesieră grăbind, astfel, vindecarea. Sprijinul complet post-operator pe membrul inferior operat este direct proporțional cu o tehnică chirurgicală precisă. Astfel, implantarea protezelor robotic asistată Mako reprezintă noua direcție de perfecționare a rezultatelor chirurgicale. Prin urmare, în funcție de toți acești parametri, și perioada de spitalizare este total diferită de la un serviciu la altul. În clinica coordonată de doctorul Predescu majoritatea pacienților sunt externați la trei-patru zile post-operator.

Astfel, pacienții noștri sunt imediat ridicați din pat și încurajați să meargă călcând pe piciorul operat cu sprijin complet sau parțial. Deplasarea se va efectua, la început, cu ajutorul unui cadru sau cu cârje pentru o perioadă de 2-4 săptămâni, urmată de un baston în mâna opusă pentru încă 2-3 săptămâni. Obținerea unei minime independențe de îngrijire personală se realizează după 1-2 săptămâni, dar acest lucru este variabil, depinzând mult și de vârsta și motivația pacientului, precum și de tonusul musculaturii fesiere.

După ce ați trecut cu succes prin operația de protezare a șoldului, vă așteptați să vă întoarceți la tot ceea ce făceați preoperator și chiar mai mult, dar fără durere. Așteptările dumneavoastră sunt corecte, dar timpul în care se vor concretiza diferă de la un pacient la altul, în funcție de recuperarea postoperatorie individuală. Fiind un participant activ la procesul de recuperare, astfel se grăbește vindecarea și permite obținerea unui rezultat funcțional favorabil.

De asemenea, trebuie știut faptul că dacă suferința a fost mai de lungă durată și șoldul mai anchilozat, atrofia musculară instalată din cauza acestui fapt va necesita o perioadă mai lungă de recuperare. În ordine cronologică, mișcarea și tipurile de exerciții vor deveni din ce în ce mai intense și cu o durată tot mai îndelungată. Astfel, în momentul externării din spitalul nostru, care se petrece, de regulă, la patru zile după operație, pacientul trebuie să poata efectua următoarele mișcări:

  • să se poata urca/coborî din pat
  • să aibă un control al durerii în limite acceptabile
  • sa poată mânca, bea și să poată folosi toaleta normal
  • să meargă cu cadru/cârje pe suprafață dreaptă și să poata urca/coborî două-trei scări
  • să poată efectua exercițiile propuse pentru acasă
  • să înțeleagă precauțiile și mișcările nepermise, pentru a preveni luxația protezei și a avea o vindecare corespunzătoare

În momentul în care ajungeți acasă este important să recunoașteți niște semne și simptome de alarmă, care să vă determine să sunați medicul curant sau chiar să mergeți la spital pentru o evaluare.

Acestea sunt:

  • marginile plăgii prezintă roșeață accentuată
  • plaga își schimbă culoarea din roz în alb, galben sau negru
  • miros fetid sau puroi care apar la nivelul plăgii
  • drenaj în creștere sau sângerare care nu se oprește sub presiune directă
  • mărirea dimensiunilor și adâncimii plăgii
  • tumefacție în creștere la nivelul plăgii
  • febră peste valoarea de 38,3°C
  • frison
  • durere intensă la nivel perioperator care nu trece cu tratamentul antialgic prescris
  • plaga se deschide spontan (devine dehiscentă)
  • dacă firele de sutură sau capsele s-au desfăcut mai devreme decât trebuia (în medie trebuie scoase după 14-21 zile)
  • durere intensă a șoldului protezat, atât în repaus cât și la mișcare
  • durere importantă la nivelul membrului inferior operat la distanță de plaga operatorie, deasupra sau sub nivelul genunchiului
  • inflamație severă la nivelul coapsei, gambei sau a gleznei
  • dificultăți de respirație
  • durere în piept cu debut acut, însoțită sau nu de tuse

Ultimele două reprezintă semne de alarmă legate de formarea unui cheag la nivelul plămânilor și trebuie să mergeți, de urgență, la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Odată ajuns acasă, pacientul se va lovi de limitări în a face lucruri care pot fi considerate banale, cum ar fi mersul la toaletă, îmbăierea sau pregătitul mâncării. Casa ar trebui pregătită dinaintea operației pentru a vă putea bucura de tot confortul necesar. Iată câteva sfaturi pentru acasă:

    • dacă veți avea nevoie de cadru de mers sau cârje, este important să întrebați medicul ce greutate puteți încărca pe membrul inferior operat
    • veți obosi mai repede, de aceea este important să aveți o perioadă de repaus de circa o oră în jur de ora 10 și ora 16
    • un scaun de toaletă cu înălțător este foarte util în reducerea riscului de luxație și a stresului asupra șoldului când stați sau vă ridicați. În prezent, prin folosirea tehnicilor chirurgicale minim invazive sau a protezelor cu cap mare acest lucru nu mai este o problemă. În general, nu în toate centrele se practică acest lucru și este bine de știut înainte de a decide intervenția chirurgicală care vor fi precauțiile post-operatorii de acasă
    • în cabina de duș este bine să aveți un raft la înălțimea trunchiului, pentru a evita aplecări repetate care să vă solicite șoldul
    • evitați să dați cu mătura, cu mopul sau cu aspiratorul în primele săptămâni
    • dacă mergeți cu mașina (ca pasager în primele patru săptămâni, apoi ca șofer) este bine să folosiți perne înălțătoare și să fiți ajutat(ă) la urcarea/coborârea din autovehicul
    • constipația este o afecțiune frecventă postoperator, atât din cauza limitării activității, cât și a medicamentelor analgezice. Mâncați mai multe fructe și legume cu coajă și beți cel puțin opt pahare pline cu lichid zilnic.
    • tumefacția șoldului care este firească, așa că este bine să purtați haine mai confortabile, care să nu pună presiune pe incizie.

 

  • Așezarea pe scaun se face în felul următor:
    • stați cu spatele la scaun și mergeți înapoi până îl atingeți cu spatele genunchiului
    • îndepărtați piciorul operat de scaun
    • mutați cârjele în mâna opusă șoldului operat
    • puneți mâna, în partea șoldului operat, pe mânerul scaunului
    • așezați-vă ușor în scaun, îndoind genunchiul neoperat

Ex: șold drept operat

  • Ridicarea de pe scaun se face în felul următor:
    • întindeți piciorul operat cât mai mult în față
    • veniți cu fundul la marginea scaunului
    • din nou, îndepărtați cât mai mult piciorul operat
    • apăsați-vă cu ambele mâini pe mânerul scaunului
    • NU vă sprijiniți pe șoldul operat pentru a vă ridica
    • luați ambele cârje în mâna de pe partea sănătoasă
    • puneți câte o cârjă în fiecare mână și mergeți

Ex: șold drept operat

  • Așezarea în pat se face în felul următor:
    • așezați-vă pe marginea patului, ținând amândouă picioarele pe sol
    • trageți fundul în spate, sprijinindu-vă pe ambele brațe
    • coborâți trunchiul pe antebrațe
    • trageți ușor, prin alunecare, picioarele în pat, prima dată cel neoperat, apoi cel operat
    • când stați în pat, degetele trebuie să fie orientate spre tavan

Ex: șold drept operat

  • Ridicarea din pat se face în felul următor:
    • alunecați picioarele spre marginea patului și apoi le coborâți, ținând piciorul operat drept tot timpul
    • împingeți-vă pe antebrațe și apoi pe palme
    • împingeți fundul la marginea patului
    • călcați prima dată pe piciorul neoperat, ținând piciorul operat în extensie tot timpul
    • NU vă sprijiniți pe șoldul operat pentru a vă ridica

Ex: șold drept operat

  • Intrarea în cada de baie folosind un scaun:
    • mergeți cu cadrul până lângă cadă, vă întoarceți cu spatele și vă apropiați până simțiți cada cu spatele genunchiului
    • întindeți mâna în spate și vă sprijiniți pe spătarul scaunului, în timp ce cu cealaltă vă sprijiniți pe cadru
    • așezați-vă pe scaun ținând piciorul operat în extensie
    • rotiți-vă cu picioarele în cadă, susținând coapsa operată cu ambele mâini
    • țineți piciorul operat în extensie

Ex: șold drept operat

  • Ieșirea din cada de baie, de pe scaun:
    • folosiți un prosop pe care să îl strângeți bine în jurul corpului pentru a evita împiedicarea
    • rotiți-vă picioarele în afara căzii, susținând coapsa operată cu ambele mâini
    • țineți piciorul operat în extensie
    • împingeți-vă în ambele mâini, ținând una pe spătar și cealaltă pe cadrul de mers
    • vă ridicați cu picioarele privind înainte, nu în lateral

Ex: șold drept operat

  • Urcarea treptelor cu ajutorul cârjelor:
    • puneți o mână pe balustradă și țineți la subrațul opus cârja
    • sprijiniți-vă în brațe și puneți piciorul sănătos primul
    • pășiți, apoi, cu piciorul operat
    • aduceți cârja după dumneavoastră

Ex: șold drept operat

  • Coborârea treptelor cu ajutorul cârjelor:
    • puneți o mână pe balustradă și țineți la subrațul opus cârja
    • începeți să coborâți prima dată cu cârja
    • pășiti, apoi, cu piciorul operat
    • pășiți, apoi, cu piciorul neoperat
    • Pentru a memora mai ușor, începeți urcarea cu piciorul sănătos și coborârea cu piciorul operat

Ex: șold drept operat

  • Urcarea/coborârea din autovehicul:
    • deschideți ușa și apropiați-vă cu spatele până atingeți scaunul
    • sprijiniți-vă cu o mână pe bord și cu una pe spătarul scaunului
    • așezați-vă și alunecați cât mai mult în poziția aplecată în față
    • trageți picioarele în mașină ajutându-vă cu mâna piciorul operat
    • aduceți piciorul operat în mașina fără a îndoi genunchiul deasupra nivelului șoldului.
    • pentru a coborî din mașină, urmați pașii în sens opus.

Ex: șold drept operat

Recuperarea postoperatorie a fost împărțită în mai multe perioade, în care exercițiile diferă ca amplitudine și intensitate, după cum urmează:

Pentru ușurința și înțelegerea exercițiilor am ales un clip video, pentru exemplificare, fără a fi neapărat cel mai bine realizat, pe care pacienții îl pot urmări și se pot inspira pentru continuarea exercițiilor acasă, singuri sau ajutați de un membru al familiei, imediat ce au plecat din spital.

Există nenumărate astfel de clipuri care pot fi căutate pe YouTube și care trebuie să se axeze pe recuperarea în primele 4-6 săptămâni deoarece după patru săptămâni considerăm că se poate merge, în condiții de siguranță, la un centru de kinetoterapie, unde există și supraveghere medicală.

 

Programează o consultație

Programează-te pentru o consultaţie prin telefon sau email:

sau trimite un mesaj prin formularul de mai jos și așteaptă să fii contactat: