După îndelungi ani de cercetare, cercetătorii au reușit performanța de a identifica mai multe tehnici prin care articulația genunchiului își poate păstra, un timp îndelungat, proprietățile sale inițiale, ceea ce se traduce printr-o mobilitate bună la vârste înaintate și, foarte important, lipsa durerii.
Medicina regenerativă a cartilajului articular reunește mai multe tehnici minim invazive, realizate numai de medici ortopezi cu mare experiență, care au rolul de a salva și a proteja articulația și componentele acesteia, având o rată de succes mare, precum și o recuperare mult mai ușoară. Pentru a identifica fiecare tehnică și care este rolul acesteia, vom analiza acest subiect cu unul dintre cei mai cunoscuți medici ortopezi din țara noastră – doctorul Vlad Predescu – chirurg de excelență, supraspecializat în protezare articulară și traumatologie sportivă.