Ligamentul încrucișat posterior (LIP) este considerat a fi principalul stabilizator al genunchiului și este mult mai rezistent decât cel anterior. Din acest motiv, ruptura de ligament încrucișat posterior este rară, având loc în urma unor traumatisme puternice, cum ar fi accidentele de mașină sau căzăturile care au loc direct pe genunchi.

De asemenea, în comparație cu ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA), acesta este afectat, în general, de leziuni parțiale care se pot vindeca de la sine. Simptomele sunt similare cu cele de la LIA și includ durerea, inflamația locală, rigidizarea articulației și mersul greoi.

Tratamentul conservator este cel clasic și presupune respectarea protocolului RICE (Rest, Ice, Compression, Elevation)

• Rest – repaus fizic și odhina articulației afectate
• Ice – se aplică pungi cu gheață pe genunchi, pentru un interval de 15 – 20 minute, de câteva ori în decursul unei zile
• Compression – înfășurarea articulației într-un bandaj elastic
• Elevation – stând întins în pat, membrul afectat este ridicat deasupra nivelului inimii, cu scopul de a reduce inflamația

În cazurile mai complicate, medicul ortoped poate decide purtarea unei atele care să imobilizeze articulația afectată și, ulterior, atunci când momentul inflamator scade, se poate începe un program de recuperare cu ajutorul unui fizioterapeut.

În cazurile grave, este necesară intervenția chirurgicală în vederea reconstrucției ligamentului încrucișat posterior. Medicul decide, de cele mai multe ori, o procedură artroscopică, prin care ligamentul afectat este înlocuit cu o grefă de țesut, care să permită refacerea naturală a porțiunii afectate.